Scurt istoric

Satul Ibănești în prezent este reședință de comună, face parte din județul Botoșani, mai precis după reorganizarea teritorial-administrativă din anul 1968. Reședința de județ este municipiul Botoșani, acesta este situat la o distanță de 45 km față de localitatea Ibănești.

Măgura Ibăneștilor, este înconjurată de pădure, aparținătoare de marii codri ai Herței, fiind și astăzi protejată de falnicii arbori. Vestiții codri ai Herței erau socotiți între primii din cei 3-4 codri din Moldova.

Dealul Măgura, fost Dealul Mănăstirii, întrucât cândva pe aceste locuri se pare că a existat o mănăstire cu chilii și călugări, mănăstire care  a fost distrusă, fiind incendiată de tătari în secolul al XVII-lea, când au prădat ținutul Dorohoiului.

Biserica actuală, cu hramul „Înălțarea Domnului” a fost construită în anul 1921, an în care a și fost sfințită, ea alături de biserica cu hramul „Sfinții Voievozi Mihail și Gavril” din Ibănești și cea cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” din Dumbrăvița veghează calea cea dreaptă a mântuirii creștinilor de pe aceste meleaguri, astăzi ea fiind fala Măgurii- Ibăneștilor. A fost construită din piatra scoasă din cariera din apropiere, renovată exterior și interior, cea mai importantă lucrare fiind reînveșmântarea cu pictură nouă în frescă în stil bizantin, care a înlocuit vechea pictură în stil tempera. Biserica a fost construită ca un monument suprem care să unească pământul cu cerul, în cinstea eroilor căzuți pe câmpurile de luptă, în primul război mondial, ca recunoștiință a jertfei supreme pe care aceștia au făcut-o și pentru a străjui mormintele strămoșilor, moșilor, părinților, fraților, surorilor, fiilor și fiicelor creștinilor de pe aceste meleaguri, care au adormit întru dreaptă credință, destinația acesteia fiind aceea de biserică parohială dar și de biserică de cimitir. Aici în cimitirul ortodox al satului Ibănești, se fac înmormântări încă dinainte de 1789, în locul bisericii actuale exista o biserică de bârne care a fost demolată în anul 1921, datorită stării avansate de degradare.

La început vechea biserică de bârne a fost lângă curtea propietarilor, având hramul „Sfântul Neculai”, ctitorită de propietar, aici fiind și vechiul cimitir al satului. În prezent pe acest loc unde a fost situată vechea biserică și cimitirul, a fost construită o școală primară în anul 1962, astăzi din păcate aceasta a fost închisă aflându-se acum într-o stare deplorabilă. 

Biserica din prezent,  are cu totul altă înfățișare , rând pe rând în sfântul altar au slujit generație după generație mai mulți sfinți slujitori, o perioadă mai scurtă sau mai îndelungată de timp, o parte dintre ei odihnind pentru todeauna lângă sfântul locaș, după ce și-au îndeplinit cu devotament misia la care au fost chemați. Astfel si-au găsit binemeritata odihnă preoții: Grigore Răileanu (1856-1927), Dumitru Botez (1878-1965) ginerele preotului Răileanu, care odihnesc în același mormânt în partea de miazăzi a bisericii, ca și preotul Dumitru Petraru (1913-1988) care a suplinit o perioadă de timp această parohie.

Dintre preoții ce au slujit la acestă biserică după vrednicul de pomenire Nicolae Hodoroabă amintim pe preotul Mitache Crețu, preotul Theodor Damian, preotul Gheorghe Șoptică, preotul Ioan Chira, preotul Stelian Ciurciun actualul protopop al protopopiatului Dorohoi, care a păstorit aici timp de șaptesprezece ani. Ca o recunoaștere a importanței pe care o are și a avut-o această parohie între celelalte parohii, și ca o atestare a valorii pe care au avut-o slujitorii sfântului altar de aici, din pleiada de preoți slujitori, trei au fost aleși în treapta superioară administrativă de protopop: pr. Nicolae V. Hodoroabă și pr. Theodor Damian care în afara misiunii preoțești s-au dedicat și activităților literare lăsând în urmă o valoroasă activitate literaro- culturală și pr. Stelian Ciurciun care ocupă în prezent această onorabilă funcție

Din documentele vremii aflăm că propietatea moșiilor Măgura Ibănești și Cristinești, au aparținut mănăstirii Sucevița, din Bucovina până în 1785 când a trecut în proprietatea d-nei Ema Bouillot, născută Rosett Rosnovanu. Ulterior aceste moșii au fost cumpărate de avocatul moșier din urbea Dorohoiului, Gh. Gh. Burghelea care odată cu moșia Ibăneștilor, cumpără și Biserica cu hramul „Sfinții Voievozi Mihail și Gavril” ctitoria lui N.R. Roznovanu din 1864, pe care o donează în anul 1910 obștii sătești prin actul cu nr.663/1910 autentificat de către Judecătoria Dorohoi și transcris de Tribunalul Dorohoi. Gh. Burghelea arendează pentru 99 de ani moșia, întreprinzătoarei familii de evrei Max Fischer, în cele din urmă moșia a fost  vândută sau împărțită sătenilor prin reforma agrară.

Deși la început biserica „Înălțarea Domnului” a fost biserică de cimitir și filie a bisericii boierești „Sfinții Voievozi Mihail și Gavril” crescând numărul poporenilor din ținutul Ibăneștilor s-a simțit nevoia construirii unui nou locaș de rugăciune, pentru că biserica boierească parohială nu mai putea face față nevoilor religioase a acestora. Această nobilă misiune revine preotului Nicolae V. Hodoroabă care cu multă jertfelnicie și dragoste se ocupă de ridicarea noului locaș de cult alături de vrednicii creștini pe care i-a păstorit. Deși vremurile în care s-a construit această biserică erau vitrege , după primul război mondial, când posibilitățile materiale ale locuitorilor satului erau foarte precare, totuși credința, dragostea de Dumnezeu și dorința de a lăsa moștenitorilor un locaș de rugăciune a învins și în ciuda tuturor vitregiilor și piedicilor vremurilor aceștia reușesc ca în decurs de un an să ridice și să târnosească Domnului o casă nouă, casă de rugăciune de unde să înalțe către tronul ceresc rugăciunile de laudă, de mulțumire și de cerere, unde să se roage pentru cei adormiți din neam în neam, care dorm somnul de veci în cimitirul ce o înconjoară și să pomenească pe eroii neamului românesc.

De-a lungul timpului credincioșii bisericii nu au părăsit-o și au întreținut-o înfrumusețând-o ori de căte ori s-a simțit nevoia. Ca o ironie a sorții, cea mai amplă lucrare de renovare și întreținere a acestui locaș s-a făcut tot în timpuri de vitregie și trai greu după o perioadă de ateism în care s-a dus un alt fel de război împotriva fiilor bisericii. Dacă în primul război mondial locuitorii Ibăneștilor și-au plătit tributul, fii ai satului plătind prețul suprem pentru patrie și pentru credință, în acest război al ateismului și secularizării se mai simt până în prezent rănile adânci din sufletele  lor, răni pe care le-au vindecat încetul cu încetul la umbra crucii, ce se înalță pe turla biserici pe care au înfrumusețat-o cu atâta  jertfă și iubire, dăruindu-i veșmânt nou, înnoind toate cele necesare din ea pentru bunul mers al actului liturgic.

Aceeași credință, aceeași dragoste față de cele sfinte, aceeiași jertfelnicie a înaintașilor  a caracterizat și pe creștini din aceste vremuri care au dat dovadă de respect și de prețuire a moștenirei religioase lăsate de părinții lor, nu au lăsat în paragină biserica născută din dragostea părinților lor ci au înfrumusețat-o cu dragoste ca să o lase moștenire mai departe, odată cu sfânta credință strămoșească, urmașilor lor.

La împlinirea a nouăzeci de ani de la punerea pietrei de temelie a acestei biserici, ridicată în numai șase luni, construită cu piatra care a fost scoasă la lumină din cariera Măgurei, sfințită la 6 noiembrie 1921 de către Arhiereul Iacob Bârlădeanu, vicarul sfintei Mitropolii a Moldovei,  renovată între anii 2001-2008 ca să fie resfințită la 31 august 2008 de către P.S. Calinic Botoșăneanul Episcopul Vicar al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Hramul Bisericii

Hramul bisericii este „Înălțarea Domnului”. La naşterea din apă şi din duh, adică la botez, credinciosul primeşte odată cu numele, şi îngerul său păzitor, strajă credincioasă, păzitorul nostru de primejdii sufleteşti şi trupeşti. În acest scop, îngerul ne acoperă cu aripile lui ocrotitoare ale bunătăţii, şi izgoneşte de la noi toată lucrarea întunecată şi vicleană a diavolului, care tânjeşte să ne răpească bucuria spirituală de a trăi fericiţi pe pământ. După tradiţia Bisericii Ortodoxe, fiecare biserică în momentul în care se târnoseşte de către episcop primeşte un nume, care devine hramul său.

Târnosirea este deci actul de botez al noului lăcaş de închinăciune, care primeşte de la arhiereu hramul său, numele său. Acest nume este un eveniment din istoria Sfântă sau numele unor sfinți. Prin sfinţirea bisericii, hramul devine îngerul păzitor al bisericii, patronul său spiritual.

Cuvântul hram vine din limba slavonă, şi înseamnă casă, o casă specială în care locuieşte Dumnezeu cu aleşii Săi. Se pare că numele acesta l-a dat patriarhul Iacob, care fugind de mânia fratelui său Naum, s-a culcat într-o câmpie, cu capul pe o piatră, şi a avut un vis minunat: a văzut o scară ce unea cerul cu pământul, şi pe care urcau şi coborau îngerii Domnului. Trezindu-se din vis, Iacob a grăit ²Locul acesta este casa lui Dumnezeu şi poarta cerului², şi a uns piatra cu untdelemn sfinţit, şi l-a numit pe evreeşte Bethel, sau casa lui Dumnezeu (Facere 28:12-19). De la începutul istoriei sale, poporul nostru a numit casa lui Dumnezeu biserică. În acest lăcaş sfânt, sufletul creştinesc se întâlneşte cu Dumnezeu, în orice clipă, comunică cu El, se sfinţeşte şi se îndumnezeieşte, prin revărsarea harului divin al Sfintelor Taine, prin rugăciunile sfinţilor din cer şi ale slujitorilor sfintelor altare, aici, pe pământ.  Zidurile bisericii devin sfinţite şi deosebite de ale altor case comune pentru că au un scop divin. De aceea, noul lăcaş se aşează de la târnosire, sub scutul unui sfânt al lui Dumnezeu, sau a unui praznic dumnezeiesc, în cazul biserici noastre, sub acoperământul Înălțării lui Hristos, care devine hramul bisericii. Hramul împlineşte acelaşi rol în viaţa bisericii ca şi îngerul păzitor în viaţa particulară a credincioşilor. El este paznicul bisericii, este primul care se îngrijeşte de soarta ei. El veghează neîncetat pentru trăinicia bisericii în istorie, căci aceasta este mireasa lui Hristos. Preotul Hodoroabă a dorit ca biserica nouă de piatră să fie ocrotită de praznicul Înălțării Domnului, acest hram se da de obicei bisericilor de cimitir, de menționat faptul că într-o statistică din anul 1910, în vechiul județ Dorohoi doar alte trei biserici mai purtau această denumire. Hotărârea, ca noul locaș să fie zidit în cinstea sărbătorii Înălțării Domnului, s-a luat și datorită evenimentelor istorice petrecute în perioada în care aceasta a fost zidită. Ne aflăm în anul 1919 după primul război mondial. Pierderile de vieți omenești din anii primei conflagrații mondiale, nemai întâlnite până atunci, au fost enorme. Romania a pierdut aproape un milion de militari și civili. Din parohiile Ibănești s-au jertfit pe altarul libertății un număr de 122 de bravi luptători, în războiul din 1877 și în primul război mondial din 1916-1918. De aceea, pentru supraviețuitori s-a impus ca o datorie morală comemorarea, în fiecare an, a celor care au pierit pe câmpurile de luptă. La nivel de națiuni, acest lucru s-a materializat prin Tratatul de la Versailles (1919). Acest document, semnat de fostele tari beligerante, prevedea, printre altele, obligativitatea întreținerii mormintelor ostașilor îngropati pe teritoriile statelor respective, precum și a operelor comemorative de război dedicate acestora. Concretizarea prevederilor actului de la Versailles s-a făcut prin apariția Decretului-lege nr. 1693/4 mai 1920 - care a stabilit ca Ziua Eroilor să fie sărbătorită cu prilejul Zilei Înălțării Domnului Iisus Hristos - România devenind cu acest prilej primul stat care i-a asimilat pe eroii străini celor naționali. Astfel, această dată a fost decretată sărbătoare națională a poporului român, iar un rol important l-a avut Societatea "Mormintele Eroilor Căzuți în Război" (înființată în 1919) și transformată ulterior, în 1927, în Societatea "Cultul Eroilor". Preotul Hodoroabă el însuși combatant în război, cunoscător al suferințelor pe care ostași români le-au îndurat pe câmpurile de luptă, și suferințele familiilor care au rămas fără tați, soți și copii ce au pierit pe front departe de casă printre străini, a ridicat această biserică în cinstea memoriei lor, pentru ca aici în acest monument sfânt, creștini ibăneșteni să-i pomenească și să se roage pentru sufletele lor. Nu în ultimul rând, s-a dorit ca biserica să poarte acest hram și pentru faptul că lângă biserică ființa cimitirul sătesc, iar praznicul Înălțării Domnului are o veche tradiție de pomenire a celor adormiți, pentru ca și ei să se înalțe la tronul ceresc unde sălășluiește Dreptul Judecător.